Scurt istoric
În municipiul Baia Mare, pictura a fost dintotdeauna forma predilectă a expresiilor artistice. Nu întâmplător a fost denumit „Orașul pictorilor”. Colonia Pictorilor este expresia vie a Școlii Băimărene de Pictură, înființată acum mai bine de 120 de ani, în 1896, de artistul Simon Hollósy. Pornind de la o școală de pictură pentru perioada de vară, în anul 1898, prin Hotărârea Primăriei orașului Baia Mare din 26 martie, demersul primește un caracter permanent. Municipalitatea, reprezentată la vremea respectivă de către primarul Oliver Thurman, decide construirea unui număr de opt ateliere, câte unul pentru fiecare dintre semnatarii scrisorii adresate Consiliului orașului Baia Mare: Hollósy Simon, Károly Ferenczy, Béla Iványi Grünwald, János Thorma, István Réti, Oszkár Glatz, Csók István, Horthy Béla. Demersul nu a fost finalizat imediat, ansamblul edificându-se în mai multe etape și concretizându-se prin construcțiile care alcătuiesc astăzi patrimoniul Coloniei Pictorilor din Baia Mare.
Orașul Pictorilor
Configurarea unei asemenea imagini simbolice, apoi rezistența ei în timp, vreme de peste un secol, sunt rezultatul unui proces evolutiv complex. Mișcarea artistică de la Baia Mare s-a fundamentat pe structuri permanentizate ale unor instituții specializate, a căror continuitate de funcționare urcă pe firul propriei istorii de la actul întemeietor realizat de Simon Hollósy în 1896, până astăzi. În 111 ani, peste 3.500 de artiști plastici veniți din cele mai diverse spații culturale ale Europei au realizat un patrimoniu artistic de o bogăție și diversitate remarcabile. Prin cotațiile fixate în ultimul deceniu la bursa caselor internaționale de licitație și impactul public generat de prezența tot mai consistentă a unor eșantioane de artă băimăreană în circuitele expoziționale interne și europene de după 1990, semnificațiile culturale și valorile de piață ale acestui patrimoniu istoric și contemporan fac din arta plastică creată la Baia Mare unul dintre cele mai competitive produse de export. Un export cultural de valori obiectuale, dar și de imagine, ale căror recunoașteri în câmpul pieței internaționale de bunuri simbolice se întemeiază pe însăși existența istorică, complexitatea instituțională, activitatea dinamică și diversitatea stilistică pe care obștea comunității artiștilor plastici le-a dezvoltat la Baia Mare în decurs de 111 ani de neîntrerupte frământări creatoare.
Colonismul artistic băimărean: geneză şi identitate paneuropeană
Conform descrierilor expuse de Muzeul de Artă Baia Mare, esența procesului genezei mișcării artistice băimărene constă în cele două valori majore transplantate la Baia Mare din mediul efervescentelor frământări culturale care au marcat München-ul în preajma anului 1900: idealul unei comunicări culturale profund cosmopolite și activarea principalelor modele estetice „internaționalizate” la scară continentală. Colonia artistică de la Baia Mare s-a cristalizat pe parcursul inițiatic al unor colonizări temporare de vară desfășurate anual din 1896 până în 1901, între lunile aprilie/mai și septembrie/octombrie. Din 1898 acestor colonizări temporare li s-au asociat colonizările permanente individuale a numeroși creatori care au consumat apoi la Baia Mare perioade mai scurte ori mai îndelungate din biografia lor artistică, contribuind astfel decisiv la constituirea unei autentice structuri instituționale permanente cunoscute sub numele de „Colonia pictorilor”.
„Construirea primelor două ateliere a fost finalizată în 1901 (pe baza unor resurse de finanțare provenite din impozite locale pe băuturi alcoolice). Apoi, noi ateliere aveau să completeze patrimoniul Coloniei Pictorilor în urma a două campanii de construire desfășurate în 1910-1912, respectiv în 1966-1967. Dezvoltarea rețelei de ateliere a fost însă mai complexă. Perimetrul teritoriului Coloniei Pictorilor a fost depășit pe la sfârșitul anilor ’60, atunci când o fostă clinică medicală a fost transformată într-un complex de 6 ateliere (așa-numita «Vila Wagner»). Dar necesarul de spații de creație nu a fost acoperit niciodată, căci în ciuda faptului că numărul artiștilor locali a atins în anii ’70 – ’80 cifra de aproape 120, noi ateliere specializate nu s-au mai putut construi după 1970. O soluție de compromis a fost totuși utilizată în vremea regimului Ceaușescu, prin transformarea unor apartamente situate în imobile istorice (din Centrul Vechi) și în blocuri construite recent. Tuturor acestora li s-a adăugat categoria atelierelor private. Deservind arareori mai mult decât o singură generație de artiști, asemenea ateliere private au avut și au o importanță mai degrabă marginală întrucât, fiind valori imobiliare personale, de regulă tind să iasă din circuitul cultural odată cu dispariția proprietarului artist. În tot cazul, rămâne semnificativ faptul că, de-a lungul unui secol, prea puțini artiști locali au atins o prosperitate materială care să le îngăduie construirea unui atelier pe cont propriu. Astăzi sunt peste 40 de ateliere active. Având rolul de suport funcțional parțial concentrat – parțial dispersat, rețeaua acestor ateliere a conferit Coloniei permanente mijloacele efective de a acționa ca element de infrastructură care a compatibilizat afluxul de creatori, idei și evenimente din afară, cu potențialul fondului artistic intern, arată Muzeul de Artă Baia Mare. (sursă: http://www.muzartbm.ro/)
Școala de Pictură de la Baia Mare
O scurtă privire retrospectivă asupra istoriei oraşului Baia Mare ne duce spre constatarea că orașul medieval, numit în latina documentelor de epocă Rivulus Dominarum (Râul Doamnelor) era, la sfârşitul secolului al XIX-lea, centrul unei regiuni miniere unde se extrăgeau argint și aur, metale prețioase cunoscute în întreaga Europă. Având încă din secolul al XVIII-lea o numeroasă populație românească, aflată într-o conviețuire pașnică și în bune relații cu maghiarii, germanii, evreii, slovacii și rutenii, în anul 1896 populația orașului înregistra aproximativ 9800 de locuitori.
Acest cadru descris din câteva idei a permis în Baia Mare crearea unui mediu în care viața artistică s-a înfiripat și s-a dezvoltat pe parcursul a mai multor secole. Totul a început în anul 1896 cu adoptarea unei viziuni contemporane cu acea perioadă, când o parte dintre artiști și-au manifestat dorință clară de detașare de academism. La acest antipod s-au născut curentele de început de secol, care au influențat treptat fenomenul artistic băimărean. Având toate aceste condiții create, artiști din toată lumea participau la cursurile Școlii Libere de Pictură de la Baia Mare.
Complicitatea care a luat naștere între artiștii veniți de peste tot și băimărenii care îi găzduiau în schimbul lucrărilor de artă create, a generat o mișcare care a cuprins atât partea de creație, cât și partea de colecție și de reședință temporară pentru creatori. Astfel, localnicii și-au însușit cunoștințele legate de artă, artist, s-au familiarizat cu viața acestora, cu opera lor. Artiștii au fost prezenți în casele lor în mod direct prin ei înșiși și operele lor, cât și în mod indirect, prin prezența în contextul urbei la plein-air. Baia Mare a devenit orașul cel mai pictat din Europa Centrală și de Est. Tot atunci au luat ființă primele reședințe de artist cu caracter temporar. Începând cu anul 1896, artiștii au pictat și expus operele într-un șopron situat în Parcul Regina Maria. Construcția a fost mutată în anul 1925 în Colonia Pictorilor, sit deja amenajat special pentru a găzdui ateliere și reședințe temporare pentru pictori.
Pe terenul mlăștinos donat artiștilor pe vecie, „până când va mai exista ultimul artist la Baia Mare…”, s-a construit în anul 1904 prima clădire cu două ateliere de creație. În anul 1911 au urmat altele două, din resursele financiare colectate din taxa de 2% impozit pe alcool. Toate aceste edificii au fost concepute fără fundație, pe un teren viciat de proximitatea malurilor fluctuante ale râului Săsar.
Într-o cronologie propusă de dr. Tiberiu Alexa (1993), directorul Muzeului Judeţean de Artă din Baia Mare, Centrul Artistic Baia Mare a parcurs trei etape distincte: faza afirmării (1896-1918), faza dezvoltării (1919-1950) şi faza diversificării (1951-prezent), marcând apariţia unor noi forme instituţionale, dar şi prezenţa actelor şi faptelor istorice petrecute în acest domeniu al artelor plastice. Astfel, organisme specializate au acoperit, de-a lungul timpului, toate domeniile specifice ale vieţii artistice: învăţământul, producţia artistică propriu-zisă, circulaţia şi consumul public, practicile de achiziţionare şi colecţionare, dar şi cercetarea ştiinţifică şi valorificarea patrimoniului artistic istorizat, arată dr. Tiberiu Alexa.
Prima etapă a fenomenului artistic băimărean, fondarea Coloniei de Pictură de la Baia Mare este legată de numele prestigiosului pictor armean Simon Hollósy (1857-1917), originar din Sighetu Marmaţiei, întemeietor al Şcolii libere de artă din capitala Bavariei. Încă din vara anului 1986, împreună şi la recomandarea a doi dintre tinerii pictori băimăreni, János Thorma, crescut la Baia Mare și István Réti, născut aici, acesta organizează la Baia Mare practica de vară a Şcolii Hollósy din München. Alături de ei, un număr important de elevi ai şcolii, reuniţi la Baia Mare din toate colţurile lumii, dar şi prietenii săi, pictori deja formaţi precum Károly Ferenczy, Béla Iványi Grünwald şi Oszkár Glatz au conferit de la începuturi noii colonii caracter internaţional.
Între 1896-1901, sub conducerea lui Hollósy, a funcţionat Școala de vară, cu participarea a 237 de artiști din Austria, Australia, Cehia, Danemarca, Elveția, Germania, India, Lituania, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Spania, Ucraina, Ungaria și S.U.A. În decursul primilor ani, pictorii veniţi aici au renunţat treptat la maniera naturalist-müncheneză de exprimare permiţând, treptat, coagularea unei noi viziuni artistice şi cristalizarea unei noi abordări stilistice, bazată pe observarea şi reprezentarea unitară a figurii umane surprinsă în mediul ei natural înconjurător, generatoare în final a unei mişcări artistice de anvergură europeană.
În vara anului 1902, Ferenczy, Thorma, Réti și Iványi-Grünwald au întemeiat Școala liberă de pictură de la Baia Mare, care a marcat în istoria coloniei începutul unei perioade deosebit de rodnice. Evoluția centrului artistic băimărean a fost într-o continuă creștere și în perioada anilor 1902-1918 când s-au înregistrat 582 de participanți – marea majoritate provenind din mediul cultural maghiar, respectiv din spațiul austro-ungar.
